Acuzaţii grave, chiar din partea familiei, la adresa Monei Thwany, soţia autorului atentatului cu bomba de sambata de la Stockholm. Bunica din Bucureşti a femeii de 28 de ani susţine ca romanca este cea care şi-a transformat soţul dintr-un DJ de radio rebel intr-un islamist fanatic. Şi vecinii din Bolintin Vale ai femeii spun ca nu e o surpriza ca Mona a ajuns sa aiba un astfel de comportament, data fiind copilaria ei cel puţin ciudata.
Bunica Monei Thwany, Maria Nedelcovici, care locuieşte in apropierea Capitalei, a povestit pentru „Daily Mail” cum fata nascuta in 1982 la Bucureşti, dintr-o mama romanca şi un tata irakian, a devenit o islamista convinsa. „A revenit transformata dupa o calatorie in Tunisia, chiar in preajma atentatelor de pe 11 septembrie 2001 din Statele Unite. Insista sa poarte val şi sa işi acopere picioarele deşi era in mijlocul verii. In acel an, ea s-a mutat cu soţul ei, Taimour Abdulwahab Al-Abdaly, din Suedia, de unde era el, in Luton, Marea Britanie. Atunci tanarul, care era DJ, a facut trecerea de la blugi şi parul cu ţepi la barba şi roba”, le-a povestit reporterilor britanici batrana, care susţine ca Mona este cea care şi-a transformat soţul intr-un fanatic. „Pe Abdulwahab l-a cunoscut in Luton şi au avut o nunta islamica inainte de naşterea primului lor copil, Amira, in februarie 2006. Nepoata mea l-a transformat pe soţul ei intr-un extremist. Ea este vinovata pentru atentat. Mona ar fi putut sa il opreasca, dar a refuzat”, a afirmat Maria. Femeia susţine ca ea şi alte rude au avertizat-o pe nepoata ei ca aceasta convertire la islamul radical ii va distruge familia, dar ea a refuzat sa işi schimbe ideile. In iunie anul acesta, femeia şi soţul ei şi-au numit singurul fiu Osama, dupa numele lui Osama ben Laden. „Dintre toate numele din lume, Mona a trebuit sa aleaga Osama”, a incheiat suparata batrana. Femeia a refuzat insa sa ofere alte amanunte. Vecinii familiei Nedelcovici au povestit totuşi, pentru CANCAN, ca familia Monei este cea care i-ar fi schimbat fetei cursul vieţii. „Deşi bunicul ei este ortodox, bunica a trecut la baptişti şi şi-a convertit in timp toata familia. Noi o ştim pe Mona de cand era mica. Era un copil foarte frumos, dar ciudat. O vedeam in curte, privea peste gard pe strada pentru ca nu avea voie sa se joace cu alţi copii. Nu vorbea nici cu noi. Nu vorbea cu nimeni, aşa fusese invaţata. Nici macar nu saluta, parca era muta”, a povestit o femeia care locuieşte de 40 de ani langa familia Nedelcovici. Aceasta a mai spus ca ultima oara a vazut-o pe Mona asta-vara, cand a venit in ţara ca sa-şi viziteze rudele. Femeia a evitat atunci orice contact cu vecinii. A detonat mai multe bombe Pe 11 decembrie, Taimour Abdulwahab Al-Abdaly, sotul Monei Thwany, a fost autorul unui atentat sinucigas la Stockholm. Mai multe explozii s-au produs atunci intr-o zona comerciala aglomerata, cadavrul barbatului fiind descoperit in locul unde a avut loc cea de-a doua deflagratie. Atacurile au avut legatura cu un e-mail primit cu cateva minute inainte de explozii, in care era lansat un apel la „lovirea” Suediei pentru participarea ei in Afganistan.